Așezare geografică. Condiții naturale.
La jumătatea distanței dintre orașele Suceava și Siret, se ramifică spre dreapta, din drumul european E 85, un drum comunal, de-a lungul căreia este așezat satul Românești. În prezent face parte din comuna Grănicești și se învecinează cu satul Dumbrava (fost Găureni) la nord, satul Grănicești la nord-vest, satele Milisăuți-Gară și Slobozia Sucevei la vest, satul Iacobești la sud, satul Călinești-Vasilache dincolo de pădure, la est. Satul Milișăuți-Gară face parte din orașul Milișăuți, iar Călinești-Vasilache din comuna Dărmănești. Celelalte aparțin comunei Grănicești.
Situat în partea de nord a podișului Sucevei, pe un teren în pantă cu o constituție geologică sarmațiană, ce face parte din masivul deluros Dragomirna, satul Românești se întinde sub coasta dealului Cornetul ce culminează în dealul Boghenilor. De o parte și de alta, satul este mărginit de două ape curgătoare, pâraiele Horaiț și Racovăț. Horaițul izvorăște de sub dealurile de la Vicșani și se varsă în apa Sucevei, trecând aproape de vărsare, pe la poalele satului Românești, situat pe malul său stâng. În parte de răsărit a satului se întinde o pădure de foioase, de la poalele căreia, din locul numit Tăietură, izvorăște pârâul Racovăț, care, după ce înconjoară tot satul, se varsă în Horaiț.
Condițiile naturale favorabile, au permis omului să se stabilească aici din timpurile cele mai îndepărtate și să viețuiască, fără întrerupere, până în zilele noastre. Satul Românești este o așezare de tip răsfirat, cu tendințele de adunare, având o economie agricolă complexă: cultura cerealelor, plantelor tehnice și păstorit. Gospodăriile sunt grupate, pe distanță de circa 4 km, de-a lungul drumului comunal ce leagă șoseaua europeană E 85 de satul Dumbrava, trecând mai departe spre Călinești.
Toți locuitorii au ocupații, port, limbă și obiceiuri pe care le-au păstrat din moși-strămoși, aducîndu-și în același timp modesta lor contribuție la formarea și îmbogățirea întregului nostru tezaur cultural-național.
Urme arheologice pe raza satului
Teritoriul actul al satului Românești a fost locuit din timpurile cele mai îndepărtate. Cele mai vechi urme de viață omenească aici, sunt atestate de numeroase dovezi arheologice descoperite la suprafață. Până în prezent sunt cunoscute trei puncte din sat, unde se găsesc materiale arheologice: în Chetriș, în Săliște și pe tarlaua grădinii de legume în apropierea iazului. Materialele găsite atestă locuirea actualului teritoriu al satului Românești încă din neolitic. Pentru această epocă sunt interesante câteva lame de silex cu laturile ascuțite și retușate, un topor di piatră șlefuită, ca și numeroase fragmente ceramice.
Ceea ce ne ajută mai bine să stabilim vechimea așezării de la Românești sunt fragmentele de ceramică, aflate din belșug în toate cele trei puncte. Cele mai vechi fragmente ceramice din punctul „Chetriș” pot fi atribuite culturii Cucuteni atestată, până în prezent, în numeroase locuri de pe cuprinsul județului Suceava, descoperirile de la Românești venind să întregească aria ei de răspândire în județul nostru.
Următoarea etapă de locuire atestată pe teritoriul satului Românești este cea din epoca bronzului, atestată prin fragmente de ceramică grosieră, cu amestec de pietricele în pastă. Asemenea fragmente au fost găsite în toate locurile menționate. Ele aparțin culturii Noua, care constituie o verigă de legătură între epoca bronzului și cea a fierului când păstoritul predomină în viața economică, ceea ce explică numeroasele fragmente de oase de animale găsite în „Săliște”.
Locuirea neîntreruptă este confirmată și de urmele din prima epocă a fierului, găsite în „Chetriș” precum și de ceramică geto-dacică, foarte răspândite în toate cele trei puncte. Din categoria ceramicii geto-dacice se pot aminti mai multe fragmente de vase de culoare cenușie, cu pasta poroasă, dar cu ornamente destul de evidente, obținute prin incizie. În același loc („Chetriș”) s-a găsit un fragment de la gura unui vas-borcan, din ceramică cenușie, lucrată la roată, aparținând culturii carpice din secolele II-III î.Hr., perioadă în care Moldova și răsăritul Munteniei erau locuite de dacii liberi, având legături strânse cu populația din Dacia romană.
Descoperirile menționate, deși puține deocamdată, atestă continuitatea pe teritoriul acestui sat, a unei populații sedentare începând încă din neolitic, deci acum 5000 de ani, și până în perioada de formare a poporului român și a limbii române. Documentele scrise la care ne vom referi în continuare, demonstrează locuirea neîntreruptă și în perioadele urmatoare, a teritoriului satului Românești.
Prima mențiune documentară - 1490
Satul Românești, apare destul de timpuriu pomenit în documentele medievale și este amintit frecvent ca un sat de răzeși, situat pe malul Horaițului, în ținutul Sucevei. Este sigur că el exista în vremea lui Alexandru cel Bun (1400-1432), care dădea episcopiei de Rădăuți 50 de sate cu biserici și preoții lor, printre care și satul Românești.
La 15 martie 1490, Ștefan cel Mare întărește episcopiei de Rădăuți cele 50 de sate „care au fost date de bunicul nostru Alexandru voevod”. Printre acestea este amintită și biserica din Românești, la nr. 29, între satele învecinate Călinești la nr. 28 și Crăinicești la nr. 30, prin cuvintele: „a 29-a biserică la Roman cu popă”. Biserica a fost numită așa probabil după proprietarul de atunci al locului, de la care numele satului sa păstrat până în prezent.
Sursa: „Din istoria unei străvechi așezări sucevene: satul Românești, comuna Grănicești” de Dragoș Cusiac.
